Ședință de guvern, marți. Sevil Shhaideh cere numirea unor secretari la Ministerul Dezvoltarii, pentru deblocarea situaţiei

19 iunie 2017, 10:46

Nu se știe dacă cei 25 dintre cei 27 de miniștri care și-au depus demisia vor participa la ședința de guvern sau vor alege să trimită secretarii de stat. Victor Ponta spunea, zilele trecute, că nu trebuie să se închidă ușile guvernului din cauza acestei crize politice pentru că sunt acte normative importante care trebuie adoptate.

Vicepremierul Sevil Shhaiadeh a fost, luni, la Guvern și, potrivit unor surse, a participat la ședința pregătitoare și ar fi prezentat trei acte care ar urma introduse pe ordinea de zi a ședinței de marți.

La Guvern a mai fost, luni, Daniel Constantin.

Sorin Grindeanu și Victor Ponta caută soluţii pentru a ieşi din actuala criză. Potrivit unor surse, Sorin Grindeanu și Victor Ponta au avut o întâlnire cu lideri ai UDMR și vor mai avea întâlniri cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Luni, puțin după ora 9, premierul Sorin Grindeanu a sosit la sediul Guvernului, a transmis reporterul Ionuț Gheorghe în direct de la Palatul Victoria. La scurt timp, a sosit și secretarul general al Guvernului, Victor Ponta. Au plecat împreună, după care s-au întors la sediul guvernului.

Se fac ultimele calcule și la Guvern în vederea moțiunii de cenzură.

Secretarul general al Executivului, Victor Ponta, anunța, sâmbătă, că la începutul acestei săptămâni va avea loc o ședință pregătitoare de Guvern în vederea reglării părții de avizare a unor proiecte de acte normative care trebuie adoptate urgent în ședința de Guvern.

Ministrul demisionar Sevil  Shhaideh a solicitat luni deblocarea situației de Ministerul Dezvoltării Regionale prin numirea unor interimari în funcțiile vacante de secretar general și secretari generali adjuncți.

Pentru deblocarea imediată a situației create la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin demiterea, alături de secretarii de stat, și a secretarului general și a secretarilor generali adjuncți, care, conform Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,  “asigură stabilitatea funcționării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului; (…) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu secretarii generali din celelalte ministere (…); primesc şi transmit spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori (…); coordonează întregul personal al ministerului”, viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, a solicitat numirea și emiterea deciziilor privind exercitarea cu caracter temporar a celor trei funcții publice vacante din categoria înalților funcționari publici, în regim de urgență, până astăzi la orele 12.00, se arată într-un comunicat.

Premierul Sorin Grindeanu a demis toate persoanele din fruntea Ministerul Dezvoltării și Fondurilor Europene. Deciziile au fost publicate in Monitorul Oficial duminica după-amiază.

Grindeanu a anunțat că i-a demis pe toți oamenii cu drept de semnătura din Ministerul Dezvoltării pentru ca Sevil Shhaideh să nu înceapă să împartă pe criterii politice cei 2 miliarde de lei din Programul national de Dezvoltare Locala 2 (PNDL 2).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite