Școlile așteaptă situația epidemiologică din 7 septembrie pentru a lua o decizie privind scenariul în care se vor încadra pentru începerea noului an

1 septembrie 2020, 22:18

Să luăm, de exemplu, Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. Aici, Consiliul de administraţie a decis deja ca anul şcolar să înceapă în sistem mixt: o parte dintre elevi în clase, o altă parte online, acasă. Asta deşi numărul de îmbolnăviri la mia de locuitori în Capitală ar împinge azi şcolile către un scenariu roşu.

Decizia finală se va lua însă în 10 septembrie, după ce Institutul Național de Sănătate Publică va comunica datele despre evoluţia pandemiei în Bucureşti.

Mai nou, dispare şi obligativitatea părintelui de a semna o declaraţie pe proprie răspundere.

Ministrul Sănătăţii spune că se vor suspenda cursurile în şcoală atunci când apar 3 cazuri de îmbolnăviri, în 3 clase diferite.

Medicii de familie au rugat deja părinţii să nu aglomereze cabinetele înainte de 14 septembrie. Mulţi însă ar putea abuza de aceste documente medicale.

Regulile de bază pentru elevii care vor merge în clase rămân distanțarea și purtarea măștii. Aceasta nu va fi însă obligatorie și pentru copiii de grădiniță.

Acolo unde nu sunt cadre medicale suficiente care să facă triajul copiilor, ar putea fi trimiși studenţi la Medicină sau rezidenţi, a spus ministrul Sănătății.

La dispoziția elevilor, părinților și autorităților locale vor fi și două linii telefonice speciale.

Sunt gata și ghidurile metodologice pentru fiecare ciclu de învățământ. Toate informațiile le găsiți pe platforma educatiacontinua.edu.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite