Școala 194 din fosta mahala Mandravela, la 50 de ani de existență

14 octombrie 2017, 12:57

Evenimentul a fost marcat de un spectacol în care au evoluat elevii din corul școlii. De asemenea, au fost organizate 14 ateliere, câte unul pentru fiecare disciplină, în cadrul cărora creativitatea dascălilor și a elevilor a arătat că însușirea cunoștințelor poate fi îmbinată cu momente de joc și voie bună.

La festivități au fost invitate foste cadre didactice ale școlii, dar și personalități din sectorul 4 al Capitalei.

La 15 septembrie 1967 Școala din fosta mahala Mandravela își deschidea pentru prima dată porțile. Numele zonei vine de la Hanul Mandravela ( zona Pieței Sudului) care a fost multă vreme un reper al locului din fața Dealului Văcăreștiului. Hanul era deținut de Costică Alexandrescu împreună cu fratele său și a devenit renumit în zonă prin petrecerile pe care le organizau. Numele îi provenea de la cuvântul mandră, dat cabanei din spatele cârciumii care era construită din nuiele și în care se odihneau țăranii veniți cu legume la piețele din București se arată pe site-ul muzeulbucurestiului.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite