Țările din Vest așteaptă lucrători din Est. Mii de români ar putea lua calea Occidentului, chiar dacă există restricții de mobilitate

Italia, Germania și Spania caută muncitori sezonieri pentru aceste luni și deja s-au purtat discuții între autoritățile române și reprezentanții din sectorul agricol al țărilor din Vest. În principal, ambasadorii României au cerut să fie luate măsuri astfel încât cetățenii noștri să nu fie infectați cu noul tip de coronavirus.

08 Aprilie 2020, 18:57 (actualizat 08 Aprilie 2020, 20:09) |
Țările din vest așteaptă lucrători din est
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Mii de sezonieri sunt așteptați în Germania din această lună pentru muncile câmpului. Asociațiile de producători încep culesul sparanghelului, roșiilor și castraveților.

Baza stă în muncitorii din Estul Europei, așa că nemții promit condiții de muncă speciale în această perioadă.

Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania: La sfârşitul săpămânii trecute s-a decis ca în aprilie şi în mai să poată veni în Germania, la munci agricole sezoniere, 40 de mii de muncitori din Estul Europei. Cei mai mulți vor veni din România.

În Spania, situația este critică, iar Guvernul a acceptat ca în acest sezon să fie angajați absolut toți cei care nu au de lucru.

Felix Damian, Corespondent TVR la Madrid: Agricultorii spanioli au nevoie de cel puțin 100 de mii de oameni pentru culesul fructelor și închiderea frontierelor îi afectează în mod direct pentru că nu mai pot aduce forța de muncă din țări precum România, Bulgaria sau Maroc. În consecință, Guvernul a decis să permită angajarea rapidă a șomerilor și imigranților fără acte.

Pentru românii aflați deja în Spania, viața s-a schimbat o dată cu izbucnirea epidemiei.

Ana Marcela Horvat: Noi lucrăm în câmp, în agricultură. Cum ne afectează criza e că nu avem măști, nu ne lasă mai mult de 2 persoane. De muncă avem, dar toată lumea e speriată.

Aproape jumătate dintre legumele și fructele italiene riscă să rămână pe câmp. Italia, țara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, are nevoie urgentă de peste 250 de mii de lucrători sezonieri.

Ambasadorul României în Peninsulă a cerut măsuri sporite pentru conaționalii care aleg să meargă la muncă.

George Bologan, Ambasadorul României în Italia: Mă interesează ca cei care în acest moment lucrează în agricultură să beneficieze de toate măsurile sanitare care s-au luat şi să le fie acoperite asigurările de sănătate şi cele sociale.

Comisia Europeană a recomandat coridoarele verzi inclusiv pentru circulația lucrătorilor agricoli. Autoritățile italiene au cerut tuturor țărilor UE soluții pentru transportul muncitorilor în acest sezon.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 14°C
IASI 12°C 11°C
CLUJ 9°C 4°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI