Șapte morți și cel puțin 48 de răniți, după două atacuri la Londra. Trei suspecți au fost împușcați mortal

Două incidente succesive, soldate cu victime au terorizat capitala britanică în noaptea de sâmbătă spre duminică. Au avut loc într-un interval de câteva minute, în centrul Londrei. Sunt cel puțin 7 morti și 48 de răniți. Nu există informații că printre victime s-ar afla cetățeni români. Poliția afirmă că a reușit, în opt minute de la primul apel, să-i împuște mortal pe cei trei atacatori. După şedinţa Comitetului de Urgenţă Cobra, premierul britanic Theresa May a declarat că atacul dovedeşte că ţara sa a fost prea tolerantă faţă de extremism: "E destul! Nu putem și nu trebuie să ne prefacem că lucrurile pot continua așa!" Atentatul s-a produs cu 5 zile înainte de alegerile anticipate din Regat, iar campania electorală a fost suspendată pentru a doua oară din acelaşi motiv: atac terorist.

04 Iunie 2017, 01:22 (actualizat 05 Iunie 2017, 00:15) |
$article.media.images[0].description
FOTO: The Telegraph"
 |  GALERIE FOTO

Pe Podul Londrei, o furgonetă a intrat într-un grup de oameni. A doborât 6 dintre ei. Nu au avut nici o şansă. Martorii spun că maşina avea viteză mare, 80 de kilometri pe oră.

După ce a lovit trecătorii pe pod, şi-a continuat drumul încă o jumătate de kilometru. Când duba a ajuns în Borough Market, au coborât din ea trei bărbaţi înarmaţi cu cuţite, care au atacat la întâmplare trecătorii. A 7-a victimă şi-a găsit sfârşitul mai târziu, la spital. Fusese înjunghiată. Între cei decedați sunt un cetățean francez și unul canadian.

De la prima alarmă primită, poliţia a avut nevoie de doar 8 minute ca să ajungă pe London Bridge. S-au auzit focuri de armă - trase de poliţie în urmărirea atacatorilor. Trei au fost împuşcaţi mortal.

(w500) Traseul pa

VIDEO
Anchetă la Londra, după atacul terorist
Poliţia şi serviciile de securitate britanice au declanşat o amplă anchetă la Londra, după atacurile de aseară. 12 persoane suspecte, bărbaţi şi femei, au fost reţinute. Poliţia metropolitană a anunţat că a fost stabilită identitatea atacatorilor, fără a furniza informaţii suplimentare. Premierul Theresa May a cerut un răspuns mai ferm la adresa extremismului islamist.

Pentru moment, nu există informaţii care să indice legături între atacurile de la Londra şi atentatele precedente de la Westminster şi Manchester. Există, însă, un filon ideologic comun. Aflaţi sub o puternică presiune în Siria şi Irak, liderii grupării teroriste Statul Islamic au lansat ieri dimineaţă un mesaj pe reţeaua de mesagerie electronică Telegram în care le cereau simpatizanţilor să lanseze orice fel de atacuri împotriva adversarilor.

ACTUALIZARE Ediție Specială, ora 21.00 Au apărut zvonuri că, printre cei 12 suspecţi arestaţi, azi, de poliţia britanică, ar fi şi unul sau doi români. Ei se aflau in apartamentele perchezitionate de politisti.

ACTUALIZARE 20:15 Consiliul Musulmanilor din Marea Britanie condamnă atacul de sâmbătă seară de la Londra.

ACTUALIZARE 18:00 Dintre cei 48 de răniți, 21 sunt în stare critică, au anunțat autoritățile britanice.

ACTUALIZARE 16:30 Oamenii au adus flori și au aprins lumânări la locurile în care au fost comise atacurile. Marți, va fi păstrat un moment de reculegere pe întreg teritoriul Marii Britanii, în memoria victimelor.

Premierul Theresa May a vizitat răniții internați la Kings College Hospital.

Cei trei atacatori au fost identificați, dar numele lor nu au fost dezvăluite, potrivit BBC.

ACTUALIZARE 15:20 Poliția britanică a arestat 12 persoane care ar avea legături cu atacurile de noaptea trecută, în urma unor raiduri efectuate în cartierul Barking din estul Londrei, transmite BBC.

ACTUALIZARE 14:00 "Românul care a lovit un terorist la Londra. Florin Morariu: "Am luat oameni de pe stradă și i-am băgat în brutărie"

VIDEO
Prin telefon, Petrișor Dobrică, român din Londra
Un alt român aflat la Londra a povestit, la Telejurnal, că lucrurile par să fi revenit la normal. "Am plecat la un târg și am traversat Londra. Am trecut pe London Bridge să văd care e starea. Vreau să vă spun că e ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Toți turiștii fac fotografii, e lume la fel cum era cu o zi înainte", a spus Petrișor Dobrică.

ACTUALIZARE 13:40 Cei trei atacatori sunt, probabil, "teroriști radical-islamiști", a declarat ministrul britanic de Interne, Amber Rudd, potrivit Reuters.

Theresa May: "E destul!"

VIDEO
Mesaj dur al premierului britanic după atentatul de la Londra
ACTUALIZARE 12:30 "Este al treilea atac terorist în Marea Britanie din ultimele trei luni (...) Este prea multă toleranță față de extremism în Regatul Unit. Este nevoie să revizuim măsurile antiteroriste. Dacă trebuie să înăsprim pedepsele pentru faptele de terorism atunci să facem acest lucru", a declarat premierul britanic Theresa May, după ședința Comitetului de Urgență Cobra.

Agențiile de securitate și polițiștii au reușit să împiedice cinci atacuri după cel de la Manchester, a mai precizat May. Premierul britanic a spus că trebuie să existe un acord internațional care să reglementeze spațiul cibernetic, unde extremiștii găsesc "un loc sigur" pentru a-și promova ideologia.

Premierul britanic a spus că "alegerile parlamentare merg mai departe, așa cum erau programate - joi, 8 iunie".

ACTUALIZARE 12:00 Premierul Theresa May face, în scurt timp, declarații.

Un nou bilanț: șapte morți și peste 48 de răniți

ACTUALIZARE 11:55 Șapte persoane au murit în urma atacurilor de noaptea trecută, notează BBC, care citează un oficial al poliției britanice. Între răniți sunt și patru polițiști.

ACTUALIZARE 10:30 "Președintele României, Klaus Iohannis, condamnă cu fermitate atacurile de la Londra. Reacții internaționale"

VIDEO
Jurnalistul TVR Sonia Rusu despre atacul terorist de la Londra. Ediție Specială
ACTUALIZARE 10:00 Ediție Specială pe TVR1. Probabil că au profitat de reducerea nivelului de alertă teroristă de la "critic" la "sever". Primarul Londrei a anunțat, într-o conferință de presă, duminică dimineață, că gradul de alertă teroristă nu va mai fi ridicat și va rămâne la "sever", a precizat jurnalistul senior TVR, Sonia Rusu.

"Nu există cuvinte pentru a descrie durerea şi furia pe care oraşul nostru le va simţi azi. Sunt consternat şi furios că aceşti laşi au ţintit locuitori inocenţi ai Londrei, trecători care se bucurau de seara de sâmbătă. Nu poate exista nicio justificare pentru acţiunile acestor terorişti! Şi vă spun destul de clar: Nu îi vom lăsa niciodată să câştige", a declarat primarul Londrei, Sadiq Khan.

VIDEO
Primarul Londrei, Sadiq Khan
Primarul Londrei a mai spus că alegerile parlamentare din 8 iunie nu ar trebui amânate din cauza acestor atentate.

Atacurile coordonate de la Londra sunt anchetate ca acte de terorism.

ACTUALIZARE 09:17 Sunt cel puțin 48 de persoane internate în cinci spitale din Londra. Un bilanț anterior anunța peste 30 de răniți.

Nu sunt români printre victime

ACTUALIZARE 07:18 Nu există informații că printre victime s-ar afla cetățeni români

ACTUALIZARE 3.00 Poliția a informat că incidentul din Vauxhall, unde a fost vorba de o înjunghiere, nu are legătură cu cel de pe London Bridge și cel din Piața Borough.


ACTUALIZARE 2.55. Incidentele din Londra au fost declarate atacuri teroriste

Atacatorii au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe Podul Londrei, apoi au condus până la Borough Market, o piață din apropiere, unde au coborât din vehicul și au înjunghiat la întâmplare trecătorii, până când au fost împușcați mortal de polițiști.

Cel puțin șase oameni au fost uciși, a informat poliția britanică. Serviciul londonez de ambulanță a anunțat că a transportat peste 30 de răniți la spitalele din metropolă.

Mark Rowley, comandantul serviciilor antiteroriste, a anunțat că poliția a reușit să doboare trei presupuși teroriști în opt minute de la primul apel, transmite Reuters. Cei trei purtau imitații de veste cu explozivi. Se pare că la atacuri nu au participat și alte persoane.

Donald Trump, prima reacție pe plan internațional

ACTUALIZARE 2.50. Președintele american Donald Trump a reacționat pe Twitter după incidentele din Londra: "Suntem cu voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!"

ACTUALIZARE 2.20. Conform The Telegraph, două persoane au fost ucise în zona London Bridge.

ACTUALIZARE 2.00: Un al treilea incident are loc în Vauxhall (sudul Londrei). Poliția intervine.

 

ACTUALIZARE 1.55. Un martor ocular, a cărui declarație nu a fost confirmată, a precizat, pentru agenția Reuters, că trei victime păreau să aibă tăieturi de cuțit la gât.

 

ACTUALIZARE 1.40. Poliția îi sfătuiește pe cei care locuiesc în apropiere de Podul Londrei să înnopteze în altă parte, dacă este posibil.

ACTUALIZARE 1.30. Cinci persoane au fost spitalizate, în urma incidentului.

Un reporter Reuters a relatat că a văzut circa 10 mașini de poliție îndreptându-se către pod. Un alt ziarist, Will Heaven de la The Spectator, a afirmat că a văzut o victimă căzută pe pavaj și alta pe marginea străzii, adaugă DPA, citată de Agerpres.

Autoritatea londoneză de transport public a confirmat că poliția se ocupă de un incident grav și a anunțat închiderea stației de cale ferată din apropiere, la cererea forțelor de ordine.

Recomandările poliției britanice: "Fugiți, ascundeți-vă, anunțați!"

Polițiștii au făcut o recomandare pe Twitter celor aflați în apropierea unor atacuri: "FUGIȚI, ASCUNDEȚI-VĂ, ANUNȚAȚI".

 

Pe 22 martie, Khalid Masood, un britanic de 52 de ani convertit la islam, a intrat cu autoturismul în pietonii de pe podul Westminster din Londra. Atunci, a fost vorba de un atac intenționat, soldat cu cinci morți, printre care și o româncă, Andreea Cristea, decedată pe 7 aprilie, din cauza rănilor grave. Peste 50 de oameni au fost răniți. Șoferul, care a încercat să intre în clădirea Parlamentului, a fost împușcat mortal de forțele de ordine, după ce a reușit să înjunghie un polițist.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 10°C
IASI 1°C 7°C
CLUJ 0°C 1°C
CONSTANTA 2°C 7°C
CRAIOVA 4°C 8°C
BRASOV -1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI