“Vrem să muncim, vrem să ne putem întreține familiile”. Protest al angajaților și reprezentanților din industria HoReCa, la Timișoara

19 octombrie 2020, 10:36

Soarta acestora depinde de rata de infectare din fiecare localitate. Oamenii susțin că se simt discriminați și persecutați de Guvern și cer că autoritățile să ia aceleași măsuri pentru toate sectoarele de activitate. Pentru a se face auzitit, sute de angajați din industria HoReCa au ieșit în stradă, la Timișoara, purtând tricouri albe cu mesajul “Lașați-ne să muncim”.

Proprietarii de restaurante din Timișoara se plâng că le-a ajuns cuțitul la os și că în curând vor fi nevoiți să pună lacătele pe uși.

În plus, angajații restaurantelor și barurilor susțin că nu există nici o statistică prin care să se demonstreze că industria Horeca este cauza principală a creșterilor cazurilor de COVID-19. Ca atare, vor să fie tratați la fel ca și angajații din alte sectoare de activitate.

Protestatarii cer anularea impozitului specific și a impozitului pe venit pentru Horeca, în anul în curs și anul viitor. În acest moment, în acest sector de activitate lucrează circa 400.000 de oameni care urmează să fie afectați dacă barurile, cafenele și restaurantele se vor închide din nou. În plus, alți peste 200.000 de furnizori ai acestei industrii vor fi afectați de această măsură.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite