“Intersecția groazei” din Neamț, unde se produceau zeci de accidente, este de acum semaforizată. Imagini surprinse de echipa TVR

7 septembrie 2022, 19:49

Accidentul surprins de echipa TVR e pe o lungă listă cu cu cele produse numai în această mică intersecție din comuna Gâdinţi, județul Neamț.

Zona este intens circulată pentru că drumul național face legătura între Roman și localitățile din județul Vaslui. Și mai ales după prăbușirea podului de la Luţca, de acum două luni, când circulația a fost deviată tot prin această comună.

Iulian Cazacu, corespondent TVR: La mai bine de trei săptămâni după ce am filmat în această intersecție o tamponare, care s-a petrecut în fața noastră, a fost dat în folosință un sistem de semafoare.

Intersecția devenise un pericol nu numai pentru șoferii care tranzitau zona, ci și pentru localnicii din comună, care reușeau cu greu să traverseze strada.

Localnicii de la Gâdinţi mai au de aşteptat până când în comuna lor să fie mai liniște. Pe acolo trec în continuare cei care ar fi trebuit să meargă pe podul de la Luţca, prăbușit la începutul lunii iunie. Și acum se fac investigații, iar autoritățile nu au făcut public vreun plan de înlocuire temporară a podului sau de construire a unuia nou.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite