„Calea Luminii" la Târgoviște și "Drumul Crucii" la Hunedoara - procesiuni din Săptămâna Mare, cu mii de participanți

2021 de lumânări aprinse au luminat centrul municipiului Târgoviște. Mii de oameni au participat anul acesta la Calea Luminii, care are loc în fiecare an în Săptămâna Mare. Oamenii s-au rugat pentru sănătate și pentru a-și relua viața obișnuită. Iar în Hunedoara, credincioșii au refăcut "Drumul Crucii", rugându-se pentru iertarea păcatelor.

30 Aprilie 2021, 08:30 (actualizat 30 Aprilie 2021, 20:54) |
Mii de lumânări aprinse la Târgoviște
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

TÂRGOVIŞTE

Mii de oameni, adulți și copii deopotrivă, au aprins lumânări, în speranța că rugăciunile le sunt ascultate. Gândurile s-au îndreptat în special spre întoarcerea la normalitate.

Cei mici au fost cei mai fericiți. S-au bucurat de luminițe și ne-au mărturisit că vor să revină cât mai repede la școală, să-și vadă colegii și prietenii.

Calea Luminii din Târgoviște, eveniment unic în ţară, are loc în fiecare an în Săptămâna Patimilor şi a luat naștere în urmă cu 22 de ani, la inițiativa pictorului Mihai Şerbănescu.


HUNEDOARA

În Hunedoara, peste 1.000 de credincioși au parcurs „Drumul Crucii", cea mai lungă procesiune religioasă din România. Oamenii au mers peste 10 kilometri între Lupeni şi staţiunea Straja, ducând o cruce din lemn lungă de 4 metri și grea de peste 100 de kg. Au făcut 14 opriri, tot atâtea câte a făcut și Isus Cristos, când a urcat pe Muntele Golgota.

„Drumul Crucii" a fost făcut pentru prima oară în anul 2000.

---------------------------------------------------------------------------------------------

Adulți și copii au aprins lumânări cu gândul la un viitor mai bun și s-au rugat pentru sănătate. Lumânările au fost aşezate pe un traseu mult mai scurt decât în anii precedenți, de pe treptele Mitropoliei și până pe platoul Mihai Viteazul.

Evenimentul, unic în ţară, are loc în fiecare an în Săptămâna Patimilor şi a fost iniţiat în urmă cu 22 ani de pictorul târgoviștean Mihai Şerbănescu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI