“Am întâlnit oameni buni. Chiar dacă ne-a fost frig, sufletul lor ne-a încălzit”. Zeci de ore pe drum, în ger, pentru a scăpa de gloanțe

Pe ger şi ninsoare, după zeci de ore petrecute pe drum, refugiații au, în sfârșit, puterea să zâmbească și să își îmbrățișeze copiii, fericiți că i-au putut trece granița în siguranță.

Dacă se va linişti, ne vom întoarce înapoi pentru că am lăsat casa, doar am terminat toată reparaţia şi am lăsat, am închis şi am plecat.

Le-a fost foarte frig pe drum. Și frică, așa cum nu le-a mai fost niciodată.

Frica e mai mare ca gerul și ca frigul. Dar am întâlnit oameni buni, foarte sufletiști. Chiar dacă nouă ne-a fost frig, sufletul lor ne-a încălzit. Vă mulțumim frumos!

Și la Vama Siret a nins și e frig încă de duminică seară, dar ucrainenii continuă să treacă frontiera.

Mii de oameni au venit pe jos, mulți dintre ei au fugit chiar din zonele bombardate de ruși. De la noi, își continuă drumul către vestul Europei, la rude.

Totul a început pe 24 februarie şi am decis să plecăm din Harkov seara pentru că era foarte periculos, am văzut prima bombă. Mi-am pierdut casa, oraşul, părinţii mei sunt încă în Harkov, unde sunt multe bombe, plâng în fiecare zi.

Pe 24 am auzit împuşcături, a fost extrem de zgomotos, era 4.30 dimineaţa şi apoi am luat maşina şi am vrut să trecem graniţa, dar nu am putut şi după 9 ore de stat în maşină ne-am întors la Kiev şi a trebuit să stăm în adăposturi, în subsoluri, toţi, copii, mame, am stat 24 de ore acolo.

Peste 2000 de refugiați sosesc zilnic în România și la Sighet. Printre ei, și această familie cu două fetițe și o pisică.

Suntem din Kiev, locuim foarte aproape de staţia de metrou. Eram acolo când au avut loc primele atacuri. A fost teribil, de necrezut.

Dimineață, la Sighet, coada de mașini pe sensul de intrare în România se întindea pe 10 kilometri. Natalia a reușit și ea să treacă granița. Dar a mers pe jos. Nu e cu toată familia, bărbații au rămas în urmă, ca să lupte.

Sunt cu fiica mea şi trei nepoate. Aşteptăm, vrem să ajungem în Italia, la rudele noastre. Soțul, părinţii, au rămas acasă, soţul şi fiii mei ca să protejeze oraşul. Şi părinţii sunt şi ei acasă. Planul meu este să las copiii la sora mea, în Italia, şi să mă întorc în Ucraina. Sunt zone unde totul e bombardat, casele sunt distruse.

Unii rămân la noi, alții se îndreaptă spre alte țări precum Bulgaria, Ungaria ori Italia, unde au rude sau prieteni.

Românii s-au mobilizat și ajută cu ce pot. Un domn din Negrești Oaș, unde sunt deja 200 de ucraineni cazați, așteaptă o femeie cu doi nepoți cărora le oferă adăpost. Sunt rudele unui prieten din Ucraina și are doar câteva poze ca să îi recunoască.

Drama ucrainenilor și solidaritatea românilor a atras și atenția televiziunilor străine. O echipă a televiziunii publice din Serbia transmite de la Sighet zi și noapte.

Dragana Biberovic, reporter, Serbian Broadcasting Corporatiste: Ţara noastră are experienţă cu războiul, cu refugiaţii şi suntem aici ca să vedem ce se întâmplă. Totul aici e foarte bine organizat. Refugiaţii primesc ajutor în doar câteva minute, mâncare, apă, instrucţiuni, transport.